Arhimandritul Ioachim Spețieris de la Nea Skiti

Bunicul Părintelui Ioachim a fost preot de mir și se numea Ioan. Când s-a născut părintele Ioachim, după numele de botez Ioan, bunicul i-a profețit că va deveni preot. La o asemenea virtute ajunsese bătrânul, încât și-a cunoscut dinainte și sfârșitul vieții. După terminarea Sfintei Liturghii, stând înaintea Porților Împărătești, bunicul le-a spus credincioșilor aflați în Biserică: aceasta este ultima mea Liturghie. Apoi a mers și la fiica sa, care era căsătorită și, oferindu-i aceasta o cafea, i-a spus: este ultima cafea pe care o beau…

Părintele Ioachim, după numele său de mirean Ioan Spețiéris, se trăgea după neam din Kefaloniá. Tatăl său, țăran de profesie, era un om foarte duhovnicesc. În timp ce lucra pământul, psalmodia diverse tropare. Îi plăceau, mai cu seamă, sfintele cântări ale Înălțării Cinstitei Cruci: „Crucea, păzitoare a toată lumea … iar demonilor rană”. Într-o noapte, psalmodiind aceasta cântare, s-a mâniat vrăjmașul atât de tare, încât l-a lovit la picior. Fără să se îmbolnăvească, tatăl părintelui Ioachim a chemat un duhovnic și după ce s-a spovedit, i-a spus: „În ziua cutare să vii să mă împărtășești, pentru că voi muri”. Așadar, și-a prevăzut cu trei zile mai înainte sfârșitul. Pentru că părintele Ioachim nu se afla acasă, rudele sale au vrut să-l înștiințeze, însă tatăl său s-a opus: Nu-l mai chemați, nu are timp să ajungă…

În jurul vârstei de 18 ani, părintele Ioachim a venit în Sfântul Munte. A mers pe jos din Tesalonic ca să ajungă în „Grădina Maicii Domnului”. Trecând mai întâi pe la Vatopedi, starețul a vrut să-l oprească, însă părintele Ioachim nu a rămas acolo, din cauza unui scandal ce se iscase în această mănăstire. Și-a îndreptat pașii spre Coliba Sfinților Doctori fără de Arginți, una dintre colibele cele mai vechi de la Nea Skiti, cu hramul Nașterii Maicii Domnului. Probabil că îi cunoștea pe Părinții de aici, pe părintele Hristofor și pe părintele Sinesios.

Părintele Hristofor făcuse parte din obștea mănăstirii Cutlumuș, și era foarte aspru. Îl trimitea pe părintele Ioachim să lucreze toată ziua la construirea apeductului. Noaptea însă, în timp ce citea din Minei sau din Psaltire, ațipea din cauza oboselii. Atunci, părintele Hristofor îi lua cartea și, lovindu-l pe spate cu blândețe, îi spunea:

– Mori, și vei ajunge în Rai!

Încă de la o vârstă fragedă, părintele Ioachim fusese atins de tuberculoză, care la acea vreme era o boală primejdioasă. Într-o sâmbătă, Părinții au plecat la cimitir, lăsându-l singur pe părintele Ioachim în chilie. Acesta se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru el, să plece din această viață, ca să nu mai fie o povară pentru Părinții săi. Maica Domnului, arătându-i-se de la mijloc în jos într-o văpaie de foc, i-a spus: Cel ce ți-ai pus nădejea în Mine, nu te teme nici în această viață, nici în cealaltă.

Odată, părintele Ioachim împreună cu ucenicul său, părintele Teofilact, au mers la mănăstirea Sfântului Pavel, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului. În aceea vreme, se afla în Sfântul Munte și Mitropolitul Ierothéos. La Liturghie, la momentul sfințirii Cinstitelor Daruri, părintele Ioachim a văzut o strălucire, ca o lumină emisă de un proiector, care venea din cupola Bisericii și acoperea Cinstitele Daruri. Această vedenie minunată i-a împărtășit-o ucenicului său, poruncindu-i să nu mai povestească nimănui, până la moartea sa.

Părintele Ioachim a avut strânse legături cu Mitropolitul Gherman din Vólos. Mergea deseori în eparhia lui să predice și spovedească. O femeie evlavioasă, pe nume Andromáhi, pe care un sfânt nevoitor a numit-o Tavithá și Ftohomána pentru milostenia sa (mai târziu a devenit monahie cu numele Marta și a oferit informații prețioase pentru redactarea biografiei părintelui Plánas) a povestit părintelui Teofilact, ucenicul părintelui Ioachim, acestea: „Odată, pe când slujea părintele Ioachim la Biserica Sfântului Nicolae din Vólos, s-a întâmplat să mă aflu și eu acolo. La momentul Vohodului Mare, am văzut cum părintele nu mai pășea pe pământ…

Când nu se împărtășea ucenicul său, nu îl lăsa să citească rugăciunile de mulțumire pentru Sfânta Împărtășanie, zicându-i: „Eu m-am împărtășit, eu trebuie să citesc”. La sfârșitul unei Sfinte Liturghii, când se pregătea să plece din Sfântul Altar, l-au podidit lacrimile. Atunci ucenicul său, intrând în Altar, l-a întrebat mirat: „Gheronda, de ce plângi? Oare, te-am supărat cu ceva și nu mi-am dat seama?”

„Nu, fiul meu” i-a răspuns: „uite, mi-am amintit de Măicuța Domnului”. Probabil că avusese o vedenie…..

Avea mare evlavie la Maica Domnului și, de aceea, deseori spunea cu glas tare: ”Măicuța Domnului, Măicuța Domnului”.

Apoi, au citit Paraclisul Maicii Domnului, și după ce au făcut otpustul, i-a spus ucenicului său:

– Părinte Teofilacte, fă o cafea să o bem cu binecuvântarea Măicuței Domnului.

Putea să petreacă o zi întreagă numai cu o cafea și cu puțină pâine. Era foarte cumpătat. Bea apă numai la masă. Unii monahi îl întrebau: „Părinte, și de apă postești?” Ucenicului său îi interzicea să mai bea apă după Pavecerniță, zicându-i: „Ai răbdare, ca să ai plată. Cum răbdau Sfinții Părinți?”

Rânduiala o citea întotdeauna în Biserică, chiar și iarna, fără să aprindă focul. „Uneori”, spunea părintele Teofilact, „îmi înlemneau picioarele de la atâta frig, iar Gheronda mă îmbărbăta astfel: “Fiul meu, Sfinții Părinți se rugau pe stâlpi, iar noi mai vrem și foc în casă? Desigur, avem bani să cumpărăm lemne, dar este bine să ne nevoim puțin trupul”.

La îndatoririle duhovnicești era foarte riguros. Era râvnitor după lectura corectă și psalmodia armonioasă. Psalmodia și citea fără grabă, cu smerenie. Odată, în Kyriakón, un monah citea repede, iar părintele Ioachim i-a făcut observație: „de ce citești repede? Aici faci rugăciune…”

Pe ucenicul său îl povățuia astfel: „Să nu citești repede, pentru că îți vei strica vorbirea și te vei deprinde cu repezeala”.

Într-o colibă din Noul Schit, se nevoia un părinte N. Acesta, prin lucrarea celui viclean, îl invidia pe părintele Ioachim. Când acesta ieșea din Coliba sa, părintele N., cum îl zărea, îl insulta de departe: „înșelatule, blestematule, papistașule, și multe altele”. Părintele Ioachim nu îi răspundea deloc. Văzând acestea, un monah a mers la chilia Părintelui Ioachim și i-a spus: „Părintele N. te judecă mereu”. Atunci părintele Ioachim i-a răspuns pe un ton apăsat:

„Nu-ți permit să-l acuzi pe binefăcătorul meu”, și l-a izgonit. Monahul a mers în grabă la părintele N. și i-a povestit cele întâmplate, iar acesta căindu-se pentru purtarea sa, a mers la părintele Ioachim și, punându-i metanie, i-a cerut iertare. De atunci, mergea mereu la părintele Ioachim pentru îndrumări duhovnicești. Astfel, părintele Ioachim, prin îngăduința sa, i-a câștigat sufletul fratelui său, ajutându-l să scape de acea patimă.

***

Odată, la hramul mănăstirii Nea Skiti (Noul Schit), starețul i-a poruncit să-și lase deoparte veșmintele preoțești și să nu ia parte la Sfânta Liturghie. Părintele Ioachim, fără să se tulbure câtuși de puțin, a făcut așa cum i-a spus și, așezându-se în strană, a urmărit Sfânta Liturghie liniștit. Apoi a mers la trapeză și a mâncat ca și cum nu se întâmplase nimic. Atât de mare îi era îngăduința și răbdarea.

***

Pe când părintele Ioachim slujea ca predicator la o Biserică din Halkida, o femeie credincioasă i-a spus ucenicului său: „Copilul meu dădea examen de admitere la Școala Militară. Am mers la Părintele Ioachim și, spunâdu-i să se roage pentru reușita fiului meu, mi-a răspuns: „Chiar acum, în acest moment, fiul tău a reușit la examen”. Așa se și întâmplase.

***

În Corint, părintele Ioachim a predicat vreme de opt ani. Într-o seară, două tinere care se spovedeau la părintele Ioachim, au mers să-l vadă și să primească câteva cuvinte spre folosul lor sufletesc. Se înserase, și duhovnicul lor aprinsese lampa. Nu avea curent electric. În timp ce discutau, au văzut pe umărul părintelui Ioachim un porumbel!

Această întâmplare minunată, a povestit-o una din fete ucenicului său, părintelui Teofilact.

***

La Utrenie, pe când se psalmodia „Ceea ce ești mai cinstită…”, Părintele Ioachim nu tămâia icoanele, după rânduială, ci lăsa cădelnița sub icoana Maicii Domnului. Nu vroia ca, în timp ce se cântau Mărimurile, să se întoarcă [cu spatele la icoana Maicii Domnului] în Biserică, tămâind icoanele.

***

O studentă dorea cu orice preț să se căsătorească cu un student, însă acesta făgăduise să devină preot celib. Părintele Ioachim îl sfătuia să se roage. Studenta, aflând aceasta, a mers la gheronda și a început să-l ocărască. La un moment dat, i-a spus furioasă: „Uite ce e popă, eu tot o sa-l iau de bărbat”. Cum s-a întors acasă, a căzut greu bolnavă, fiind la un pas de moarte. Mama sa, aflând care este cauza, a mers grabnic la părintele Ioachim și l-a rugat să vină la casa fetei. Părintele a primit bucuros invitația și, după ce i-a citit mai multe rugăciuni, a iertat-o și, astfel, tânăra a fost izbăvită de boală.

***

Într-o vreme, părintele Ioachim slujea la Biserica Sfinților Îngeri, la mănăstirea Petraki. În timpul Sfintei Liturghii, un diacon care nu luase parte la Sfânta Taină, aflându-se în afara Bisericii, a intrat la un moment dat în Altar și l-a mustrat aspru pe părintele Ioachim. Părintele nu s-a tulburat și i-a spus: Diacone, fiul meu, nu ești bine.” Acesta, cum a dat să iasă din Sfântul Altar, a căzut și și-a rupt piciorul. După terminarea Sfintei Liturghii, părintele Ioachim l-a vizitat să vadă cum se simte. „Gheronda” l-a întrebat diaconul „m-ai blestemat”. „Nu, fiul meu, însă cum ai îndrăznit să faci asta în Sfântul Altar, în timpul Sfintei Liturghii, când și Îngerii se cutremură?”

***

Orice rău i-ai fi făcut, părintele Ioachim niciodată nu blestema. Avea întotdeauna în minte cuvintele Evangheliei: „Binecuvântați și nu blestemați” (Romani 12, 14). De aceea, pe toți cei care îl amărau, îi pomenea cei dintâi la Proscomidie.

***

Altădată, un monah, părintele G., l-a insultat fără nici un motiv pe Părintele Ioachim. În timp ce-l insulta, părintele nu vorbea deloc. După ce pleca părintele G., îl întreba mirat pe părintele Teofilact: „Fiul meu, ce i-am făcut de mă insultă?”

Ajungând acasă, părintele G. a căzut și s-a lovit grav la picior. După ce și-a revenit, a plecat la mănăstirea Sfântului Pavel. Pe drum, a întâlnit un catâr care nu lovise niciodată, ci dimpotrivă se știa că este foarte blând. Cum s-a apropiat părintele G., catârul l-a lovit pe neașteptate în același picior rănit.

***

Odată, în timp ce părintele Ioachim urca pe scara unui vapor, unul dintre pasageri a început să-l batjocorească: „Călătorește un popă cu noi! Azi nu ne va merge bine”. Ba, tuturor ne va merge bine”, îi răspunse părintele Ioachim, „numai ție nu-ți va merge bine”. Lucrând dumnezeiasca dreptate, pasagerul a fost cuprins de o amețeală și a căzut în barjă. După ce și-a venit în fire, i-a pus metanie părintelui, cerându-și iertare.

***

O doamnă din Atena l-a rugat pe părintele Ioachim să facă rugăciuni pentru ea, căci era stearpă. „Mergând în Sfântul Munte, mă voi ruga, și-ți voi scrie” i-a răspuns acesta. Într-adevăr, rugându-se străruitor vreme de douăzeci de zile – în astfel de cazuri, abia după douăzeci de zile de rugăciune le dădea răspuns oamenilor – i-a scris acelei doamne: „Dumnezeu nu îngăduie să ai copii, pentru că în atotștiința Sa, cunoaște că nu le vei da o educație creștină și, astfel, sufletul lor ar ajunge în iad. Acesta este răspunsul pe care l-am primit din rugăciune”.

***

Odată, călătorind cu un vapor al cărui căpitan își abandonase slujba pentru a petrece cu desfrânatele, părintele Ioachim a suspinat și s-a mâhnit adânc din pricina aceasta. După puțină vreme, se auzi un zgomot cutremurător: se stricase motorul. La început, au crezut că vaporul se lovise de o stâncă. Apoi, încet-încet, aruncând ancora în Stilída, au fost nevoiți să abandoneze călătoria.

***

Părintele Ioachim slujea deseori în cartierul Amalío din Atena, la Biserica unde venea și regina Olga. Avea o relație apropiată cu aceasta, mergând adesea la palatul ei. Dorința reginei era ca părintele Ioachim să devină Despot și să-l trimită în Rusia.

***

Pe când părintele Ioachim stătea la metocul Sfântului Mormânt din Atena, o femeie credincioasă care îți pierduse sarcina, fiind deznădăjduită de doctori că nu va mai putea avea copii, a mers la gheronda și, căzându-i la picioare, i-a spus să se roage pentru ea. Părintele Ioachim a intrat în Biserica Sfinților Doctori fără de Argint care se află la metocul Sfântului Mormânt și, dându-i moaștele sfinților să le țină în mână, i-a citit mai multe rugăciuni, zicându-i: „Nu te teme, vei avea copii”. Și, într-adevăr, a avut. Femeia s-a bucurat atât de mult, încât a cerut o fotografie cu părintele pentru binecuvântare și ajutor în casă.

***

Odată, pe când călătorea cu vaporul spre portul Pireu, s-a pornit o furtună puternică. Căpitanul vasului s-a înspăimântat, iar pasagerii și, mai ales, femeile cu copii au început să plângă. Se crease o panică generală. Părintele Ioachim a mers în partea de jos a vaporului să se roage. Stând însă la rugăciune, a ațipit. Atunci, un porumbel, zburând deasupra sa, l-a întrebat: „Dormi?” –„Da, i-a răspuns”. – „Eu însă veghez, ca să te ocrotesc. Mergi și spune echipajului că vor ajunge cu bine în Pireu, fără ca nimeni să pățească nimic”. Gheronda a urcat la bordul vaporului și i-a încurajat pe pasageri. Într-adevăr, au ajuns toți teferi în Pireu.

***

Altădată, în Postul Mare, părintele Ioachim trebuia să meargă să spovedească în afara Sfântului Munte, însă mijloacele de transport erau puține atunci. L-a trimis, deci, pe ucenicul său la Schitul Sfintei Ana să-l roage pe căpitanul care pleca spre Dafni, să treacă mai întâi prin cheiul mănăstirii Nea Skiti. Căpitanul însă nu a vrut să-l ia cu el și a plecat spre Dafni. Cu toate acestea, părintele Ioachim l-a asigurat pe ucenicul său că va pleca negreșit în aceeași zi: ”Am întrebat-o pe Maica Domnului și mi-a spus că voi pleca.” Ucenicul însă își zicea în gândul său: „Ce spune gheronda? Cum va pleca, de vreme ce nu are mijloc de transport. Cu ce va merge?” După puțină vreme, a venit la mănăstirea Nea Skiti o corabie din Skópelos, să aducă ulei și vin. Căpitanul îl cunoștea pe gheronda și, de fiecare dată când trecea pe la Nea Skiti, lua binecuvântarea sa. Așa s-a întâmplat și atunci. Mergând căpitanul la chilia părintelui, acesta l-a ospătat după obicei și, în aceeași zi, a plecat din Sfântul Munte.

***

Părintele Ioachim, când își dorea să facă ceva, o întreba mai întâi pe Maica Domnului sau pe Sfinții Doctori fără de Arginți. Nu făcea nimic fără binecuvântarea lor. Odată, părintele Hrisostom (monah de la mănăstirea Nea Skiti, adormit întru Domnul, în anul 1975) i-a cerut părintelui Ioachim să se roage împreună în chilia sa.

– Părinte Hrisostom, îi voi întreba pe Sfinții Doctori fără de Arginți și dacă îmi vor da binecuvântarea lor, voi veni. A mers, deci, înaintea icoanei Sfinților și s-a rugat. Apoi, întorcându-se, i-a spus părintelui Hrisostom:

– Voi veni, am primit binecuvântarea Sfinților.

***

Odată, a mers într-o chilie de la Nea Skiti să se roage. După ce a terminat, i-a spus ucenicului său:

– Nu voi mai merge niciodată în chilia aceea să mă rog, pentru că am văzut semn rău, fără să-i spună însă ce văzuse.

Părintele care viețuia în acea colibă – era în vremea reformării calendarului bisericesc – îi judeca mereu pe preoți și pe arhierei…

***

Un oarecare Bătrân mergea la părintele Ioachim și, discutând despre schimbarea calendarului, îl judeca, comportându-se foarte urât cu acesta. Părintele Ioachim, l-a răbdat multă vreme, însă, într-o zi i-a spus ucenicului său: „Te rog, arată-i drumul înapoi părintelui D. De atunci, părintele D., nu a mai venit la chilia sa.

În astfel de cazuri, părintele Ioachim punea în practică cuvintele psalmistului David: ”Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit” (Ps. 100, 6)

***

Părintele Ioachim era tăcut. Niciodată nu judeca pe nimeni. Își petrecea timpul cu rugăciunea, cu rânduiala, cu studiul sau cu scrisul. Nu mergea pe la casele oamenilor, decât în cazuri excepționale. Era cumpătat în toate.

Într-o zi, un monah mergând la chilia părintelui Ioachim și vrând să facă o glumă, l-a numit pe ucenicul său, Avva. Pentru că această glumă s-a repetat de mai multe ori, le-a spus: „Puneți metanie amândoi și să nu se mai repete, că altfel vă dau canon. Nu se cuvine monahilor să facă astfel de glume”.

***

„Monahul care nu e smerit”, obișnuia părintele Ioachim să spună, „nu va vedea fața lui Dumnezeu”.

***

Ca duhovnic, părintele Ioachim a întâlnit și cazuri dificile. Era riguros în ceea ce privește respectarea canoanelor bisericești. Odată, a venit la dânsul un monah dintr-o mănăstire de sine să se spovedească. Înainte de spovedanie, însă, l-a întrebat:

– Vă comportați nepotrivit la mănăstire? Mâncați carne? Și, pentru că monahul i-a răspuns afirmativ, i-a zis părintele: «Pleacă, nu-mi asum răspunderea pentru tine. Aceste două păcate sunt suficiente ca să intri în iad».

***

Pe cincisprezece august, la mănăstirea Nea Skiti, nu se obișnuia să se facă privegheri în Katholikon, deoarece avea hram Coliba Adormirii Maicii Domnului și, deci, se făcea acolo priveghere…

În vremea părintelui Ioachim, viețuiau în mănăstire 80-100 de preoți care ar fi putut să facă 2 privegheri.

Într-una din zile, un înger al Domnului, arătându-i-se părintelui Ioachim, l-a purtat la toate schiturile și mănăstirile din Sfântul Munte, spunându-i:

– Vezi? La manăstirea aceasta se face slujbă de toată noaptea în cinstea Maicii Domnului, la cealaltă, de asemenea, se priveghează. Voi de ce nu faceți priveghere?

Apoi, arătând-i pe monahii din Nea Skiti, care taie și cară lemne, a mai zis:

– De muncit, pot să muncească, dar să privegheze, nu pot. În anul următor, Părintele Ioachim a făcut priveghere în Katholikon cu cheltuiala sa și, de atunci, de Adormirea Maicii Domnului, se fac două privegheri la Nea Skiti.

***

Odată, aflându-se la metocul Sfântului Mormânt din Atena, s-a confruntat cu o situție dificilă:

Fiica secretarului Ambasadei, având relații extraconjugale cu un zarzavagiu, a hotărât să se sinucidă. Se gândea să se arunce în fântâna din apropierea casei, însă ezita. În cele din urmă, a decis să se înece în Faliro. Pe drum însă, amintindu-și de părintele Ioachim, s-a gândit să treacă să-l vadă și, apoi, să-și împlinească planul. Într-adevăr, prin iconomia lui Dumnezeu, găsindu-l pe părintele Ioachim și spunându-i hotărârea sa, acesta liniștit-o, zicându-i:

– Așteaptă-mă aici până mă întorc!

Părintele, mergând în grabă la Biserica Sfinților Doctori fără de Arginți, a făcut rugăciuni fierbinți pentru sufletul care se afla în primejdie. Apoi, s-a întors la tânără și i-a spus:

– Vei face ceea ce-ți voi spune!

Părinte, nici nu vreau să aud, mă duc să mă înec.
Părintele însă a insistat:

– Vei merge la mama lui, și-i vei spune: „De azi voi fi fiica ta”.

Într-adevăr, tânăra a făcut ascultare și, mergând la mama zarzavagiului, aceasta s-a emoționat atât de mult, încât i-a spus: „Nu sunt vrednică să am o asemenea fiică”.

Rugăciunile părintelui Ioachim au coborât cerul pe pământ și au copleșit orice împotrivire. Seara a venit și tânărul și au hotărât să se căsătorească.

După un an de zile, plimbându-se pe străzile Atenei, părintele a auzit o voce:

– Părinte Ioachim, părinte Ioachim… Nu mă cunoașteți? Sunt fata care a vrut să se înece, însă Sfinția voastră m-ați salvat. Aceștia sunt soțul și copilul meu!

Asemenea putere aveau rugăciunile părintelui Ioachim, încât reîinvia duhovnicește.

***

În Lamia, un oarecare epitrop avea gânduri potrivnice față de părintele Ioachim și de aceea, la sfârșitul unei Vecernii, i-a spus:

– Mâine nu te voi lăsa să predici. În timp ce vei vorbi, voi scoate discul.

A doua zi, urcând părintele Ioachim în amvon, epitropul a luat repede discul și a început să se perinde prin Biserică, crezând că astfel, îl va împiedica să vorbească.

Părintele Ioachim a strigat pe un tot apăsat:

– Să iasă afară necredincioșii din Biserică. Nu cobor din amvon. Până deseară voi striga, „afară necredincioșii din Biserică”.

Repetând de multe ori acest lucru, epitropul nu a mai suportat și, așezând discul la locul lui, părintele a putut astfel să-și continuie omilia.

***

Un oarecare monah, care avea bani la bancă, a venit la părintele Ioachim să se spovedească. Părintele l-a mustrat:

– Monah ești tu, să ai bani la bancă, se poate?

În general, nu îngăduia nimănui nivi să ia bilete de loterie, etc.

***

Un oarecare prelat bisericesc din acea vreme a trimis scrisoare Sfântului Sinod, solicitând să fie scoase anumite fragmente din Sfânta Liturghie. Aflând părintele Ioachim, l-a mustrat aspru printr-o altă scrisoare:

– Măi, prematurule – era foarte mic de statură acest prelat – Cine ești tu să faci asta? Sfânta Liturghie a fost scrisă de oameni luminați și stâlpi ai Bisericii Ortodoxe, cine ești tu, așadar, să modifici Sfânta Liturghie?

Mai târziu, întâlnindu-se cu părintele Ioachim, l-a întrebat:

– Tu, părinte, mi-ai răspuns la scrisoarea pe care am trimis-o Sfântului Sinod privind scurtarea Sfintei Liturghii?

– Da, și l-a mustrat din nou, susținând fără teamă adevărul.

Înalt Preasfințitul însă i-a dat câteva argumente, care în opinia sa erau favorabile scurtării Sfintei Liturghii, anume că oamenii obosesc în Biserică și că preoții vor avea mai mult timp la dispoziție să predice. Atunci, Părintele Ioachim i-a răspuns:

– Cei care obosesc la Sfânta Liturghie, ar fi bine să nu mai vină la Biserică, decât să scurtăm pentru ei Sfânta Liturghie.

***

Spre sfârșitul vieții, părintele Ioachim îi spunea ucenicului său:

– Mai bine mor, fiul meu, decât să văd răul ce se va petrece în Biserică.

***

Ca elev la școala bisericească Rizárion din Atena, Părintele Ioachim l-a avut ca director pe Sfântul Nectarie, pe care îl vizita deseori la mănăstirea pe care o construise în insula Eghina. După adormirea Sfântului Nectarie, părintele mergea la mormântul lui și, în timp ce se ruga, simțea bună mireasmă.

Odată, părintele Ioachim s-a îmbarcat pe un vapor din portul Pireu ca să meargă la mormântul Sfântului Nectarie, pentru închinare. Din motive necunoscute, căpitanul vasului l-a luat drept Episcop pe părintele Ioachim, și a ridicat steagul. Când s-a apropiat de insula Eghina, căpitanul a început să tragă sirena. Preoții și lumea s-au adunat ca să-l întâmpine pe episcop. Desigur, nu era nici un episcop, iar preoții se întrebau de ce căpitanul a tras semnalul. Atunci, părintele Ioachim le-a spus: „Nu vă tulburați. S-a întâmplat așa, pentru că Sfântul Nectarie știe că este pentru ultima oară când vin să mă închin la mormântul său, și a vrut în felul acesta să mă cinstească…”

Și, într-adevăr, era ultima oară când părintele Ioachim a vizitat mănăstirea Sfântului Nectarie. A intervenit războiul, s-a îmbolnăvit și nu a mai vizitat niciodată mormântul Sfântului.

***

În Postul Mare din anul 1943, părintele Ioachim s-a îmbolnăvit de insuficiență cardiacă. În Săptămâna Mare, coborând cu mare greutate în Kiriakón, ucenicul îl ruga să se odihnească în chilie.

– Nu, îi răspundea, voi veni! Voi mai trăi eu încă un an să sărbătoresc aceste zile?

Vara, starea de sănătate i s-a agravat. I se umflaseră picioarele. Și-a dat seama că va merge în Ierusalimul cel de Sus. În timp ce dormea, spunea Acatistul Maicii Domnului.

– Voi muri, i-a spus într-o zi părintelui Teofilact. Sufletul meu spune Acatistul Maicii Domnului.

În septembrie 1943, înainte de a adormi, i s-a arătat Sfântul Nectarie și, după ce i-a vestit din nou ucenicului sfârșitul, părintele Ioachim a plecat la Domnul…

Sursa: Asociația Arhim. Spiridon Xenos, Noul Schit (via pemptousia.ro)

Leave a Comment: