Numai prin femeie bărbatul devine cine este el cu adevărat. Iată de ce:

Numai prin femeie bărbatul devine cine este el cu adevărat

Într-o lume esențialmente masculină, în care totul este plasat sub semnul patriarhatului, bărbatul înarmat cu un mod de gândire propriu, cu o ființă și existență proprie, își pierde legăturile cosmice cu cerul și cu natura și, de asemenea, cu femininul, în calitate de taină complementară propriei sale ființe.

Eliminând metafizica și mistica care l-au creat, alunecând spre abstracția cerebrală, bărbatul vede ferecându-se înaintea lui dimensiunea profunzimii, cea a Duhului Sfânt.

Bărbatul își depășește propria ființă; fiindu-și mai exterior lui însuși, harisma sa de expansiune îi direcționează privirea dincolo de sine însuși.

El umple încontinuu lumea cu energiile sale creatoare, impunându-se ca un stăpân și cucerind-o ca inginer și constructor.

Primește alături de sine femeia, care trebuie să-i fie companie și ajutor. Ea este în același timp preaiubită, soție și mamă.

Mult mai interiorizată decât bărbatul, femeia este în largul ei în limitele propriei sale ființe, a cărei prezență radioasă umple întreaga lume. „Slava bărbatului” (I Corinteni 11, 7) în puritatea sa luminoasă, femeia este ca o oglindă ce reflectă chipul acestuia, i-l relevă lui însuși și, prin aceasta, îl corectează.

Astfel, ea îl ajută pe bărbat să se înțeleagă și să realizeze sensul propriei sale ființe.

Femeia realizează acestea prin descifrarea propriului destin, căci numai prin femeie bărbatul devine ceea ce este și cine este el cu adevărat.

Relația ontologică mamă-copil o face pe femeie, asemenea Evei, „izvorul vieții”. Ea veghează asupra întregii ființe, protejează viața și lumea.

Harisma „maternității” sale interiorizate și universalizate poartă pe orice femeie spre cel înfometat și strâmtorat și face precisă în mod admirabil esența sa feminină: căsătorită sau nu, fiecare femeie este maică in aeternum.

Sursa: Pr. Andrew Louth, Gânditori ortodocși moderni. De la Filocalie până în prezent, traducere de Lucian Filip, Cristian Untea, Justin A. Mihoc, Editura Doxologia, Iași, 2017.

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desăvârșită, ca să lucrăm împreună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și porunci. Că a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur despre femeia creștină

Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.

Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un „ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.

Ca mama. – Ca educatia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte usor a o dovedi si pe temeiuri solide ale ratiunii. Cât de putina alegere are tatal pentru aceasta misiune sfânta? Pe femeie totul o apropie de copii, singuratatea caminului, asemanarea naturii, delicatetea si stiinta, devotamentul si iubirea. Natura o desemneaza pentru aceasta misiune; însa Dumnezeu o desemneaza si mai puternic si mai clar înca.
Sa ascultam apostolul. El începe prin a-i face mamei aceasta promisiune mângâietoare ca ea se va mântui în nasterea ei: „Prin nasterea de fii”. Acolo unde pacatul a pus durerea si expierea, Dumnezeu socoteste demn sa puna harul si mântuirea. Insa apostolul ramâne la aceasta prima afirmatie? Este destul pentru o mama sa le dea fiilor ei o viata naturala? Nu desigur! „Daca-i va educa pe copii”. Iata prin excelenta opera mamei. Si cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregatit-o pentru aceasta cu grija. Femeia pastreaza mai bine credinta si evlavia. Ea arata alaturi de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vietii sale din casa îi creeaza starile necesare. Totul o cheama la aceasta munca mare a primei educatii, de care va depinde pentru copil viata sa întreaga. Caci cum vom putea noi arata destul pretul acestei opere?
Acest pret se evalueaza cu diferite titluri. Prima educatie ni se ofera noua ca opera esentiala pentru mai multe motive. Primul este obligatia. Mai mult decât oricare altele parintii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmarilor. Ce va ajunge copilul a carui educatie va fi neglijata? Vai! Acest suflet tânar devine un pamânt acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divina. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Si legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregatesc ei slabiciunile ei sau neglijenta sa! Câte lacrimi o va face sa verse acest fiu, pe care ea a neglijat sa-l ridice în credinta si în virtute.

Ca stapâna casei. – Unul îi este serviciul femeii ca sa împarta grija, sa pastreze cele spuse, sa grijeasca de lucrurile casei; caci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele sa ne fie de ajutor. Caci viata noastra consta din doua lucruri, din lucruri private si publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sa grijeasca de lucrurile casei, a barbatului de negotul public, judecatile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduita conducerea interioara. Daca ea se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafara, ostenelile vietii publice. „O voi care totul rasturnati, lucrul diavolului este acesta, ca toate sa se confunde si sa se strice de la principiul lor începator, care a fost dat din natura de catre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat sa pazeasca casa, barbatilor însa grija vietii publice; tu capule te transformi în picioare si picioarele în cap”.

Leave a Comment: